Cele mai interesante posibile mutari in Serie A in aceasta vara | Belotti, Nainggolan si Fabregas, pe lista speculatiilor

Doar o singura etapa ne mai desparte de finalul sezonului in Serie A si, pe parcursul acestei veri, exista toate sansele sa asistam la niste transferuri spectaculoase, atat din privinta numelor angrenate in mutari, cat si din punct de vedere financiar.


Sa vina banii chinezilor

Exista perspective foarte bune pentru perioada de mercato ce va sosi curand in Italia. Pe langa faptul ca, ajunsa in finala Ligii Campionilor, Juventus a castigat si in acest sezon o multime de bani, iar transferurile costisitoare nu vor reprezenta o problema pentru “Batrana Doamna”. Mai mult decat atat, cele doua cluburi din Milano, Internazionale si AC Milan, desi s-au facut de ras in acest sezon printr-o serie de rezultate submediocre, au fost preluate de catre grupuri importante de investitori chinezi, care au promis un adevarat “spectacol financiar” in aceasta vara pentru ca doua dintre cele mai galonate grupari din Italia sa revina acolo unde le e locul.

Totusi, trebuie sa privim aceasta piata a transferurilor si din exterior. Nume mari in Italia care au reusit un sezon exceptional in Serie A, precum Dries Mertens (Napoli), Andrea Belotti (FC Torino), Radja Nainggolan (AS Roma) sau Gianluigi Donnarumma (AC Milan) se afla sub radarul granzilor din Premier League si nu numai.


Citeste si:

Asadar, presa italiana speculeaza o serie de nume extrem de interesante pe lista celor de la Juventus. Yannick Carrasco (Atl. Madrid), Radja Nainggolan (AS Roma) sau chiar tanarul talent al celor de la Lazio, Keita Balde. Totusi, putem spune ca “Batrana Doamna” a bifat deja primul transfer in perspectiva sezonului viitor, oficializand mutarea definitiva a columbianului Juan Cuadrado de la Chelsea in schimbul sumei de 20 de milioane de euro.

Nici Inter nu e straina de potentiale transferuri spectaculoase. In primul rand, “nerazzurii” isi cauta antrenor, iar dupa ce actualul tehnician al celor de la Atletico Madrid, Diego Simeone, a declarat faptul ca va ramane la carma gruparii madrilene, milanezii s-au reorientat inclusiv catre actualul antrenor al Romei, Luciano Spalletti. Daca aceasta mutare din urma ar avea loc, presa italiana anunta ca Spalletti il va aduce cu el la Inter pe fundasul “giallorossilor”, Antonio Rudiger. Chiar si asa, sunt sanse mari ca, pana la urma, din punct de vedere defensiv, Internazionale sa reuseasca o mutare solida prin aducerea lui Pepe de la Real Madrid. Presa speculeaza de multa vreme un astfel de transfer.

Pana la urma, AC Milan ar putea oficializa cele mai importante transferuri. “Rossonerii” ar putea baga mana adanc in sacul cu bani pentru reachizitionarea lui Pierre-Emerick Aubameyang. Vandut la Saint-Etienne in iarna lui 2012, varful gabonez este unul dintre cei mai importanti oameni de gol ai Europei la ora actuala. Andrea Belotti (FC Torino), Franck Kessie (Atalanta), Cesc Fabregas (Chelsea), Sergio Romero (Manchester United) sau Erik Lamela sunt doar cateva dintre numele importante speculate de catre presa italiana in ceea ce-i priveste pe “diavolii milanezi”.

 

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Ti-a placut aceasta stire? 0 0


Lasa un comentariu