Steaua Rosie – Partizan, adevaratul ”Derby Etern”

Bogdan Socol va fi sambata si duminica la Belgrad, acolo unde va comenta exclusiv pentru pagina de Facebook a site-ului pariuri1x2.ro, incendiarul derby  STEAUA ROSIE – PARTIZAN ! Pe tot parcursul weekend-ului, prin videoclipuri si comentarii postate pe pagina de Facebook Pariuri1x2 – Un Pont pe Zi, Bogdan Socol vă va introduce în atmosfera acestui ”clasic” al fotbalului european. Pana atunci, insa, va invitam sa cititi acest articol in care Bogdan ne explica ce inseamna pentru el, dar si pentru fotbalul continental, marele derby al Belgradului. 

Mulți dintre cei născuți în anii ’80-’90 au crescut în cultura Eternului Derby, așa cum era prezentat de presa noastră derby-ul Steaua – Dinamo. De câțiva ani, însă, am remarcat cu tristețe că în fotbalul românesc nimic nu este etern și că tradițiile sunt călcate în picioare cu brutalitate de interesele meschine ale unor indivizi cel puțin dubioși. Dar nu prea departe de tumultul Bucureștiului, există un derby care își confirmă eternitatea cu fiecare duel dintre Steaua Roșie și Partizan. Eternul Derby al Belgradului.

Nici nu avea cum să fie altfel în condițiile în care capitala Serbiei a supraviețuit spiritual și fizic tuturor distrugerilor cu care s-a confruntat de-a lungul timpului. Și nu au fost deloc puține. Practic, Belgradul a fost distrus de 44 de ori în istoria sa și mereu s-a ridicat cu demnitate lăsând în urmă cicatricele trecutului. Se spune că Belgradul este un loc complicat pe care toată lumea îl înțelege, un oraș ușor de experimentat și acceptat, dar foarte greu de descris în întregime. Și asta pentru că Belgradul este o metaforă, un mod de viață și reprezintă un unghi diferit de a privi lucrurile. Aici, cuvântul „viață” are un alt înțeles decât în alte părți și sunt foarte rare locurile unde viața se desfășoară și aleargă într-un mod haotic, dar foarte plăcut și plin de frumusețe.

„Nu există niciun oraș în lumea asta în jurul căruia să se fi luptat atât de multe națiuni, între ale cărui ziduri să se fi dus atâtea bătălii și care să își fi schimbat stăpânii de atâtea ori, fiind distrus de 50 de ori înainte de a se ridica de 50 de ori din mormântul istoriei”, a rezumat în câteva rânduri povestea tumultuoasă a Belgradului poetul Borislav Pekic.

Într-un asemenea context, în preajma locului unde se împreunează râul Sava cu Dunărea, s-a născut una dintre cele mai pasionale și mai speciale rivalități din sportul mondial. Eternul Derby, Steaua Roșie – Partizan.

Ambele cluburi au fost zămislite în 1945, când rănile după cel de-Al Doilea Război Mondial erau încă sângerânde. Steaua Roșie sau Crvena Zvezda a luat ființă pe 4 martie 1945 la inițiativa Asociației Tineretului Anti-Fascist din Serbia și a moștenit aproape întreaga infrastructură a lui SK Jugoslavija, un club desființat în 1944. Curând, echipa avea să devină unul dintre promotorii de succes ai propagandei comuniste a președintelui Josip Broz Tito.

Partizan a fost fondat pe 4 octombrie 1945 de câțiva generali tineri din armata de eliberare națională, iar numele a fost inspirat de partizanii iugoslavi, o grupare militară comunistă care a luptat în Al Doilea Război Mondial.

Primul derby a avut loc pe 5 ianuarie 1947 și a fost câștigat de Steaua Roșie cu 4-3, iar de atunci până în prezent, s-au disputat 252 de meciuri între cele două rivale, dintre care 161 oficiale, cu un bilanț de 64 de succese pentru Zvezda, 50 de remize și 47 de victorii ale lui Partizan.

Tensiunile au fost amplificate atât de rivalitatea politică dintre Ministerul Apărării, reprezentat de Partizan, și Ministerul de Interne, reprezentat de Steaua Roșie, cât și de faptul că stadioanele celor două echipe sunt despărțite de un singur kilometru. Până la destrămarea Iugoslaviei în 1992, cele două echipe au fost forțele dominante ale campionatului, Zvezda cucerind 19 titluri, în timp ce Partizan, 11. Mai mult, după războiul civil, campionatul Serbiei a fost o afacere în doi, Steaua Roșie și Partizan câștigând trofeul suprem în toate sezoanele până în prezent, cu o singură excepție în 1998, când a triumfat Obilici, gruparea condusă de fostul lider paramilitar Zeljko Raznatovic, cunoscut drept Arkan.

Partizan a fost prima echipă din Iugoslavia care a ajuns în finala Cupei Campionilor Europeni, în 1966, moment care avea să influențeze decisiv politica de apărare a valorilor fotbalului sârb. În zilele premergătoare duelului cu Real Madrid, tinerii jucători ai lui Partizan au fost asaltați cu o grămadă de oferte de impresari, ceea ce le-a scăzut concentrarea asupra finalei, pe care au și pierdut-o cu 2-1. La scurt timp după acel meci, aproape întreaga echipă a lui Partizan a semnat contracte cu cluburi din Europa de Vest, în frunte cu Velibor Vasovic, care avea să devină o legendă la Ajax Amsterdam.

După acel moment, federația iugoslavă a interzis jucătorilor să se transfere peste hotare înainte de a împlini vârsta de 28 de ani. De pe urma acestei decizii, avea să profite cel mai mult chiar Steaua Roșie, care a disputat o semifinală de Cupa Campionilor, în 1971, și o finală de Cupa UEFA, în 1979, înainte de a cuceri Cupa cu Urechi Mari în 1991, după o finală câștigată la penalty-uri în fața lui Olympique Marseille. Aceea a rămas cea mai mare performanță din istoria fotbalului iugoslav, care a avut serios de suferit în urma destrămării fostei republici federative.

Rivalitatea dintre Crvena Zvezda și Partizan a depășit de multe ori punctul de fierbere și ca urmare a pasiunii violente a celor două galerii. Pentru că Eternul Derby înseamnă mult mai mult decât susținerea unei echipe, este o chestiune de identitate și de pasiune. Uneori, fanii sunt prinși ca într-un val atunci când se apropie de Marakana belgrădeană în zi de derby, iar magnitudinea acelui cocktail de emoții, tensiune, zgomot și mândrie este mai puternic decât orice alt meci de fotbal. Este o stare de spirit unică întinsă pe durata a 90 de minute și nu întâmplător în 2009, cotidianul Daily Mail a poziționat Derby-ul Belgradului pe locul al patrulea în topul celor mai fierbinți rivalități din fotbalul mondial.

Marakana belgradeana, un sinonim pentru atmosfera vulcanica

Fără îndoială, suporterii celor două echipe au jucat un rol major în acest sens. Orgoliile lor au făcut posibil ca, la un moment dat, Eternul Derby să fie urmărit pe viu de peste 100 de mii de oameni prezenți în tribunele stadionului Rajko Mitic, cunoscut drept Marakana. Fanii celor de la Zvezda s-au autointitulat Delije, care în limba sârbă înseamnă curajos sau puternic, în timp ce suporterii lui Partizan sunt cunoscuți drept Grobari. Există o legendă potrivit căreia rivalii de la Steaua Roșie le-au pus această poreclă din cauza negrului predominant din echipamentul lui Partizan, care aduce foarte mult cu uniforma groparilor.

De multe ori, ciocnirile celor două galerii au fost de o violență uriașă, iar în 1999, a fost atins punctul culminant, când un copil aflat în sectorul Delije a fost ucis de o rachetă trimisă de ultrașii lui Partizan. De atunci, în semn de omagiu, locul ocupat de acel pusti rămâne liber la fiecare meci de acasă al lui Crvena Zvezda. Și mai recent, în aprilie 2015, bătăile dintre fani în afara Marakanei au întârziat startul derby-ului cu 45 de minute și s-au lăsat cu 35 de răniți și peste 40 de arestări.

Există, totuși, și o frumusețe în brutalitatea Eternului Derby. Într-o epocă în care nici fotbalul nu a scăpat de fenomenul globalizării, confruntările dintre Steaua Roșie și Partizan păstrează încă parfumul vremurilor de odinioară. Arenele Belgradului cu aspect vetust și care încă păstrează amprenta regimului comunist se însuflețesc cu o energie rar întâlnită pe alte meleaguri datorită pasiunii brute și nedisimulate care înconjoară Eternul Derby.