Preliminariile Campionatului Mondial 2018 » Avancronică grupa B: Meciuri aparent facile pentru Elveţia şi Portugalia

Vineri, 9 iunie, de la ora 21:45, se va desfăsura cea de-a şasea etapă din grupa B a preliminariilor Campionatului Mondial din 2018, care se va juca în Rusia. Aici, primele trei clasate par a avea misiuni uşoare, Elveţia, Portugalia şi Ungaria mergând pe terenul Insulelor Feroe, Letoniei, respectiv Andorrei.

Clasamentul grupei B

clasamentgrupaB

Programul rundei a şasea

programgrupaB

Insulele Feroe – Elveţia

Cote Unibet: 16.00 – 5.75 – 1.20

Elveţienii merg ceas în această campanie de calificare la Campionatul Mondial din Rusia, având 5 victorii din tot atâtea partide. Vineri seară, aceştia vor merge la Torshavn, unde vor întâlni Insulele Feroe, o naţională care s-a ridicat simţitor de mult în ultima vreme prin prisma rezultatelor obţinute în preliminarii. În această grupă, feroezii au o victorie, în faţa Letoniei, două remize, cu Ungaria şi Andorra, şi două înfrângeri, cu Portugalia şi Elveţia. Totuşi, dacă Elveţia doreşte să-şi asigure calificarea directă la Mondial, victoria din Feroe este obligatorie, mai ales că Portugalia este la doar trei puncte de primul loc. În parida tur, naţionala antrenată de Vladimir Petkovic s-a impus cu 2-0, după golurile înscrise de Derdiyok şi Lichsteiner.

Andorra – Ungaria

Cote Unibet: 15.00 – 7.50 – 1.15

Maghiarii au şanse foarte mici de a mai prinde barajul, într-o grupă în care şi-ar fi putut propune mai mult, mai ales că a fost repartizată alături de trei outsidere clare: Letonia, Andorra şi Insulele Feroe. Chiar şi aşa, Ungaria a obţinut doar 7 puncte, neputând să treacă de feroezi în primul meci al grupei, scor 0-0. De partea cealaltă, micuţa Andorra a obţinut doar un punct, în partida cu Insulele Feroe, din martie, scor 0-0. În partida tur dintre cele două, ungurii s-au impus clar, la Budapesta, cu 4-0.

Letonia – Portugalia

Cote Unibet: 18.00 – 7.80 – 1.14

După ce a început slab această campanie de calificare, pierzând pe terenul Elveţiei, campioana europeană Portugalia a învins pe linie şi se află pe poziţia a doua, la trei puncte de Elveţia, liderul grupei B. În partida tur, Ronaldo şi compania s-au impus cu 4-1, însă nu fără a avea emoţii, asta după ce, în minutul 67, scorul era 1-1. De partea cealaltă, letonii trec printr-o formă foarte slabă, având 5 înfrângeri consecutive în toate competiţiile. În această grupă, aceştia au obţinut o singură victorie, contra Andorrei, şi 4 eşecuri.


La Unibet găsiţi cea mai mare ofertă de pariuri pe fotbal, tenis, handbal şi baschet, precum şi o platformă în care puteţi urmări LIVE VIDEO meciurile din toate întrecerile importante. Durează câteva minute pentru a profita de bonusul de 250 de RON oferit. Serviciu de asistenţă de mare calitate în cadrul acestei agenţii, calitatea pariurilor live este ireproşabilă.


Citeşte şi:

Ti-a placut aceasta stire? 0 0


Lasa un comentariu